sâmbătă, 27 decembrie 2014

NAŢIONALĂ. România - Cehia 29-76 la Under 16

Credit foto: Alina Cojocaru
În primul meci din cadrul turneului internaţional organizat de federaţia maghiară, selecţionata sub 16 ani a ţării noastre a pierdut, sâmbătă, la Pecs, scor 29-76, întâlnirea cu naţionala similară a Cehiei, vicecampioana continentală en titre la această categorie de vârstă. Componentele echipei BC Star Pro Basketball Academy, Alexandra Ghiţă şi Sarah Dumitrescu au marcat în acest joc, ambele având câte un coş din acţiune şi o liberă trecute în cont.

VEDEŢI AICI STATISTICA

Naţionala Cehiei s-a distanţat decisiv în sfertul al treilea, interval în care a realizat un parţial de 25-7, tricolorele nereuşind decât două coşuri din acţiune, timp de aproape opt minute. Adversarele au dominat lupta sub panouri, acolo de unde au adunat 63 de recuperări, 32 dintre acestea fiind ofensive, faţă de doar 47 câte au strâns componentele selecţionatei României. Tricolorele au avut, conform statisticii oficiale a întâlnirii, 54 de greşeli neforţate într-un joc în care nu s-au mai regăsit în partea a doua. Roberta Salaian a fost coşghetera formaţiei noastre, cu opt puncte, Claudia Dinu a marcat şase puncte, Maria Ferariu şi Ana Vârjoghe şi-au împărţit, în mod egal, opt puncte, Alexandra Ghiţă şi Sarah Dumitrescu au avut câte trei puncte fiecare iar Raluca Mihai un punct în disputa pierdută cu Cehia.

Statistică Selecţionata sub 16 ani a Cehiei a avut prima şansă în meciul cu echipa similară a ţării noastre. Naţionala României a întâlnit o reprezentativă care la Europenele din acest an a avut doar o singură înfrângere, în finală, în faţa Rusiei. Avancronica o puteţi citi aici...

Primul sfert al meciului dintre naţionalele Under 16 feminin ale Cehiei şi României a fost unul destul de echilibrat, în care tricolorele au stat aproape de adversare şi nu le-au permis acestora să se distanţeze decisiv, fetele pregătite de Cătălin Tănase terminând însă perioada cu un deficit de patru puncte, scor 8-12. Roberta Salaian a avut opt puncte în prima jumătate a întâlnirii şi a fost cea mai bună marcatoare a selecţionatei ţării noastre, unde doar Ana Vîrjoghe şi Maria Ferariu şi-au mai trecut în cont câte un coş din acţiune. La pauza mare, Cehia s-a distanţat la 25-17, după ce a avut şi zece puncte avans. Fetele noastre nu au finalizat niciun şut de la semidistanţă sau distanţă, reuşitele venind doar din spaţiul de trei secunde în timp ce vicecampioanele europene au câştigat şi lupta la recuperare.

După reluare, adversarele au iuţit ritmul meciului şi s-au desprins la 37-20 în minutul 25, cea mai mare diferenţă de pe tabelă, până în acel moment, după ce Alexandra Ghiţă a ratat o aruncare necontestată. Sonia Cazacu a pasat decisiv pentu Alexandra Ghiţă, ultima marcând al doilea coş din acţiune al tricolorelor după pauza mare, însă Cehia a avut 42-22 după 27 de minute. Cel de-al treilea sfert a adus un ecart de 26 de puncte în favoarea vicecampioanelor europene en titre, acestea conducând cu scorul de 50-24. Ultimele zece minute nu au arătat nimic nou pe tabela de marcaj a sălii din Pecs. Cehia a plusat până la 68-27 cu 120 de secunde înainte de sirenă şi s-a impus categoric, scor 76-29, în partida de debut de la turneul internaţional organizat de federaţia maghiară. România va întâlni Serbia.

Componenţa lotului naţional feminin sub 16 ani al ţării noastre pentru turneul din Ungaria, poate fi accesată aici...

Niciun comentariu: