sâmbătă, 15 iunie 2013

UNDER 12. Star a trecut şi de 4Sports, scor 34-10

Ingrid Paraschiv (alb) a fost de neoprit
Într-o partidă în care am consemnat doar o singură dată egalitatea, jucătoarele alb-roşii şi-au trecut în cont cea de-a doua victorie la turneul final al Campionatului Municipal feminin sub 12 ani. Echipa Baschet Club Star a câştigat, sâmbătă, meciul cu formaţia 4Sports, scor 34-10 şi a acumulat maximum de puncte în serie, patru, după primele două etape. Cu o rundă rămasă până la finalul întrecerii, fetele pregătite de Ioana Topîrceanu au şanse foarte mari de a închide fără înfrângere turneul de la baza "Sport Arena" din Capitală.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Jucătoarele alb-roşii au evoluat în grupa valorică B la turneul final al Campionatului Municipal feminin de minibaschet, acolo unde au fost repartizate într-o serie cu Dan Dacian 2 Bucureşti, 4Sports şi cu Viitorul, primele două cluburi venind chiar din grupa valorică A. Amalia Cranta a făcut un excelent meci în defensivă acolo unde a limitat-o la doar şase puncte pe principala marcatoare a adversarelor, Cristina Sultana, sportivă care a făcut parte, sezonul trecut, din lotul alb-roşiilor care a cucerit aurul pe Bucureşti la Under 12 şi argintul pe ţară, la aceeaşi categorie. Ingrid Paraschiv a fost cea care şi-a împins de la spate colegele în faza ofensivă, acolo unde jucătoarea a încheiat cu un total de zece puncte, trei intercepţii şi tot atâtea recuperări, în timp ce Lavinia Dinu şi adus şi ea contribuţia cu opt puncte.

Statistică Echipele Baschet Club Star şi 4Sports s-au mai întâlnit o singură dată în acest sezon, într-o partidă pe care fetele pregătite de Ioana Topîrceanu au susţinut-o în deplasare şi pe care şi-au adjudecat-o cu scorul de 38-16. Detalii despre acel meci citiţi aici...

Formaţia de start a echipei Baschet Club Star a fost alcătuită din Irina Carp, Ana Stratulat, Bianca Butilică, Lavinia Dinu şi din Ingrid Paraschiv, în timp ce Maria Stratulat, Maria Topîrceanu şi Amalia Cranta au fost păstrate pentru cea de-a doua perioadă, acolo unde a fost necesar un echilibru defensiv mai mare deoarece adversarele au avut sportive de viteză. În aceste condiţii, banca tehnică a alb-roşiilor nu a avut probleme în prima parte a întâlnirii cu formaţia 4Sports, avantajul crecând constant pentru fetele pregătite de Ioana Topîrceanu de la 6-1, în minutul zece, la 20-4 la jumătatea disputei. A urmat un nou parţial adjudecat de Baschet Club Star, scor 6-2, echivalentul a 26-6 pe tabela de marcaj, pentru ca Amalia Cranta să finalizeze pentru cel mai mare ecart dintre cele două cluburi: 34-10.

Victoria cu formaţia 4Sports le-a adus pe componentele echipei Baschet Club Star la doar 20 de minute de câştigarea turneului final al Campionatului Municipal feminin sub 12 ani, grupa valorică B. Cu patru puncte din tot atâtea posibile acumulate în primele două etape, jucătoarele alb-roşii mai au de trecut, duminică, un singur obstacol pentru a-şi îndeplini obiectivul fixat în acest sezon, prima poziţie în cea de-a doua serie valorică, echivalentul locului şapte pe Bucureşti în ediţia în curs. Cum lotul Under 12 al Baschet Club Star nu a strâns, în debutul actualei stagiuni, un minimum de zece sportive, oficialii alb-roşiilor au decis să înscrie fetele în grupa valorică B a Campionatului Municipal feminin de minibaschet, acolo unde regulamentul a permis să se evolueze şi cu cel puţin opt jucătoare pe teren.

În primul meci desfăşurat la turneul final al Campionatului Municipal feminin de minibaschet, grupa valorică B, echipa Baschet Club Star a trecut de formaţia Dan Dacian 2 Bucureşti. Detalii aici...

Niciun comentariu: