sâmbătă, 26 mai 2012

INEDIT. Distracţie şi multe victorii la streetball

Jucătoarele echipei Baschet Club Star au participat la prima ediţie a Bucharest Streetball Weekend, o competiţie organizată de federaţia de specialitate şi de FIBA Europe. Roxana Agachi, Cristina Grigore, Diana Şuşnea şi Ana Florea s-au impus la categoria sub 14 ani, în timp ce Ruxandra şi Roxana Mihai, Livia Mariea şi Alexandra Marin au câştigat toate meciurile de la Under 12, acolo unde Oana Dima, Ioana Săndulescu şi Georgiana Ifrim au terminat întrecerea pe locul trei.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

La categoria sub 14 ani, echipa Baschet Club Star a disputat două meciuri, ambele câştigate. Prima adversară a jucătoarelor alb-roşii, formaţia CSS 4, nu le-a pus prea mari probleme Cristinei Grigore, Dianei Şuşnea, Roxanei Agachi şi Anei Florea, acestea impunându-se cu 6-0. Cu un succes deja asigurat, fetele pregătite de Valentin Bâlă au luptat pentru primul loc în faţa componentelor team-ului "Balii". După o întâlnire foarte echilibrată, care a avut nevoie şi de prelungiri pentru desemnarea învingătoarei, scorul la finalul timpului regulamentar fiind egal, 5-5, cele patru sportive de la Baschet Club Star au reuşit "punctele de aur" şi au realizat cea de-a doua victorie cu 7-5.

Info Bucharest Streetball Weekend are loc în perioada 24-27 mai şi se desfăşoară în Piaţa "George Enescu" din Capitală, vis-a-vis de Ateneul Român, pe opt terenuri special amenajate de către oficialii federaţiei de specialitate din ţara noastră şi de către FIBA Europe. 

Aproape identică a fost desfăşurarea ostilităţilor şi în turneul rezervat jucătoarelor sub 12 ani. Oana Dima, Georgiana Ifrim şi Ioana Săndulescu au reprezentat Şcoala 119, însă cele trei sportive nu au reuşit nicio victorie din două meciuri. În aceste condiţii, finala categoriei s-a desfăşurat între echipele Baschet Club Star şi "White Ninja", ultima formaţie fiind reprezentată de baschetbaliste de la Olimpia Bucureşti. Conduse cu 3-5 cu 90 de secunde înainte de final, Ruxandra şi Roxana Mihai, Livia Mariea şi Alexandra Marin au revenit spectaculos şi au egalat la 5-5 trimiţând astfel întâlnirea în prelungiri. În perioada suplimentară, jucătoarele alb-roşii s-au apărat perfect şi au finalizat două acţiuni de sub panou, stabilind scorul final la 7-5 pentru Baschet Club Star, team care a câştigat întrecerea la U12.

Cele aproape cinci ore superbe petrecute pe terenurile special amenajate din faţa Ateneului Român au fost umbrite de ploaia torenţială care s-a abătut asupra Capitalei în ultimele secunde ale partidei dintre Baschet Club Star şi Şcoala 119, meci de la categoria sub 12 ani feminin. Întîlnirea a revenit primei formaţii cu scorul de 6-0, însă jocurile de vineri seară dar şi concursurile care erau programate nu s-au mai ţinut din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Turneul Bucharest Streetball Weekend va continua în perioada 26-27 mai, însă fetele pregătite de Valentin Bâlă nu vor mai reveni decât la festivitatea de premiere programată a avea loc cel mai probabil duminică seara, după cum au anunţat, vineri, organizatorii competiţiei.

În intervalul 26-27 mai echipa Baschet Club Star va participa la turneul final al Campionatului Municipal feminin de junioare trei, având ca obiectiv cucerirea unei medalii. Detalii aici...

Niciun comentariu: