sâmbătă, 24 mai 2008

VICTORIE. Meci de infarct cu Medias!

Dupa un joc nerecomandat cardiacilor, Baschet Club Star a dispus de echipa C.S.S. Medias cu scorul de 51-47, la capatul unui meci in care s-a inregistrat de cinci ori egalitatea si in care ambele formatii au fost in avantaj de cate patru ori pe tabela de marcaj. Mihaela Dragomir a terminat intalnirea cu 21 de puncte marcate si a stabilit un nou record personal, vechea sa performanta fiind de 19 puncte inscrise. Nicoleta Constantinescu a fost imperiala pe postul sau si si-a coordonat perfect colegele in teren, fundasul alb-rosiilor terminand cu zece puncte. Ioana Miroiu a excelat in defensiva, acolo unde orice minge a contat, si a inscris si ea tot zece puncte.
Denisa Fitero (sase puncte) si Miruna Lala (patru puncte) au dus greul la recuperare, batandu-se pentru fiecare minge cu Anita Kloos, pivotul gruparii din Medias, jucatoare de lot national. Ana Maria Draghici (foto) a reusit o interceptie de zile mari cu patru minute inainte de final, cand adversarele aveau un punct avans pe tabela, din pasa sa Mihaela Dragomir punctand pe contraatac. De notat ca ardelencele au in lot numai jucatoare nascute in 1994 si ca majoritatea practica baschetul de performanta de aproximativ patru ani. Este adevarat si faptul ca, la acest turneu, antrenorul Cosmin Agapie nu a putut folosi doua sportive de baza, care au ramas la Medias avand probleme personale. Chiar daca nu au excelat la linia de aruncari libere, unde au transformat 16 din cele 24 de incercari, fetele de la B.C. Star au fost mai agresive si mai constante pe final, luptandu-se pentru fiecare minge. "Aceasta este echipa pe care mi-am dorit-o intodeauna. Astazi am aratat ca o mare familie si am suferit impreuna pentru fiecare balon pierdut pentru ca, apoi, sa ne bucuram pentru orice minge castigata. Am demonstrat ca, atunci cand avem incredere in noi, este foarte greu sa fim invinsi", a declarat Valentin Bala pentru site. Tehnicianul Baschet Club Star a fost completat apoi de Mihaela Dragomir: "Am castigat acest meci, acum trebuie sa ne pregatim pentru altul si sa confirmam acest rezultat". Duminica, de la ora 11:00, B.C. Star va intalni pe C.S.S. Bacau intr-un joc contand pentru locurile 13-14.
Iata rezultatele inregistrate sambata:
Semifinale, locurile 9-12

Liceul Mikes Kelemen Sf. Gheorghe - Raptors Bucuresti 56-50
KSE Tg. Secuiesc - LPS Alba Iulia 58-54
Semifinale, locurile 13-16
Baschet Club Star - C.S.S. Medias 51-47
C.S.S. Bacau - KSE II 32-30
Astazi se disputa meciurile de clasament, dupa urmatorul program:
Locurile 15-16: C.S.S Medias - KSE II (9:30)
Locurile 13-14: B.C. Star - C.S.S Bacau (11:00)
Locurile 11-12: Raptors - LPS Alba Iulia (13:30)
Locurile 9-10: Tg. Secuiesc - Sf. Gheorghe (15:00)

Niciun comentariu: